APIA Botoșani, anunț important pentru fermieri: Cererile se depun până la sfârșitul lunii decembrie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că în perioada 2 – 31 decembrie 2024 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2025, astfel:

 

a) la Centrul Județean APIA Botoșani pe raza căruia este situată exploatația agricolă pentru care se solicită ajutorul de stat, sau 

b) la centrele județene unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață.

 

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către Centrul Judeţean APIA, în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la termenul limită de depunere al cererii. 

 

Conform articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1228 din 8 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1109 din 11 decembrie 2023, perioada de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1174/2014 se prelungește până la data de 31 decembrie 2026.

Informații suplimentare privind beneficiarii, condițiile de acordare și documentele necesare la depunerea cererilor sunt prezentate în Anexă.

 

Legislație:

 

  • Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările si completările ulterioare;
  • Hotărârea nr. 1228/08.12.2023 pentru prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările si completările ulterioare;
  • OMADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură  cu modificările si completările ulterioare.

 

Informațiile suplimentare și alte detalii se regăsesc în documentul de mai jos.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Siguranța auto pe timp de vară - mituri și adevăruri

Redacția Botoșăneanul

Jul 01, 2025