Drama unei adolescente din județul vecin: Violată de propriul tată la 12 ani, polițiștii în fața unui caz dureros

În urmă cu aproape un an de zile, în baza bunei colaborări cu cadrele didactice din cadrul unei unități de învățământ, polițiștii Postului de Poliție Frătăuții Vechi –Secția de Poliție Rurală Gălănești, au obținut date și informații cu privire la faptul că o adolescentă în vârstă de 16 ani, ar fi fost în trecut victima unor infracțiuni la viața sexuală din partea tatălui său. 

 

Misiune dificilă pentru salvarea fetei

 

 

Având în vedere implicațiile postraumatice, cercetările au fost inițiate cu tact și cu utilizarea unor tehnici de comunicare și investigare adecvate, astfel încât impactul la nivel psihic să fie diminuat, urmărindu-se însă și obținerea materialului probator în cauza penală.

 

Sub coordonarea și supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și printr-o colaborare eficientă cu personalul școlar și specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, s-a conturat faptul că infracțiunile la viața sexuală ar fi avut loc în perioada 2020 – 2023, când minora avea vârsta cuprinsă între 12-15 ani.

 

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  „violul săvârșit asupra unui minor”, fiind ulterior desfășurate activități complexe având în vedere natura cauzei și dificultatea probării faptelor săvârșite în această perioadă îndelungată de timp.

 

Violată la numai 12 ani 

 

 

După o muncă asiduă și coordonată, s-a reușit probarea activității infracționale a bărbatului bănuit de comiterea faptelor, stabilindu-se că în perioada iunie – august 2020, acesta, prin constrângere și profitând de imposibilitatea de a se apăra, ar fi întreținut raporturi sexuale cu fiica acestuia, la acel moment în vârstă de 12 ani, aflată în îngrijirea și educarea sa.

De asemenea, s-a stabilit că bărbatul ar fi săvârșit fapte de agresiune sexuală asupra fiicei sale, prin constrângere și profitând de imposibilitatea de a se apăra și în luna decembrie 2023, când fiica acestuia, care avea vârsta de 16 ani și se afla în îngrijirea și educare acestuia.

 

Cercetările au fost extinse și cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”rele tratamente aplicate minorului”, prev. de art. 197 Cod penal, constând în aceea că, prin faptele săvârșite, bărbatul, în mod repetat, ar fi pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a fiicei sale.

 

Bărbatul a ajuns în detenție 

 

 

În urma probatoriului administrat la dosar s-a constatat că se impune luarea unor măsuri preventive față de bărbatul bănuit de comiterea faptelor, motiv pentru care, la data de 30.06.2025, față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. 

Ulterior, Parchetul de pe Lângă Judecătoria Rădăuți a sesizat instanța de judecată și a propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile a bărbatului, față de acesta instanța competentă emițând mandat de arestare preventivă. 

 

La nivelul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești s-a constituit o echipă de polițiști care l-a încarcerat pe bărbat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Siguranța auto pe timp de vară - mituri și adevăruri

Redacția Botoșăneanul

Jul 01, 2025