Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, instituție de cultură în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează în perioada 7 - 12 iulie 2025 ediția anuală a Atelierelor de lectură și scriere, proiect cultural adresat elevilor de gimnaziu și liceu.
Îndrumătorii celor două serii de ateliere dedicate poeziei și prozei vor fi scriitoarea Camelia Toma (poezie) și scriitorul Dumitru Crudu (proză).
Camelia Toma va lucra pornind de la expoziția „Tomagraph” a artistei Ana Toma, care se află în Sala Horia Bernea și a fost vernisată în cadrul „Zilelor Eminescu”. Instalațiile din expoziția Anei Toma sunt gândite, pornind de la un vers al unui poet, iar elevii vor parcurge calea inversă de identificare a versului pornind de la realizarea lor artistică, reconstituind și comentând textul.
Dumitru Crudu va lucra pe texte ale poeților contemporani și pe texte de Eminescu, îndrumând participanții în scrierea propriilor texte.
Atelierele sunt, astfel, un prilej de familiarizare cu scrieri clasice și contemporane aduse în atenția elevilor participanți prin lecturi, dezbateri și scrieri originale.
Copiii și tinerii între 11 și 18 ani, interesați de Ateliere de lectură și scriere, se pot înscrie la adresa m.ipotesti@gmail.com până la data de 3 iulie 2025.