Bordea i-a dat „țeapă” lui Bendeac și a REFUZAT un nou show exploziv 

Lovitură dură dată de Cătălin Bordea atât Antenei 1, cât și lui Mihai Bendeac.

 

A spus pas unui nou show tv

 

 

Comediantul era în cărți pentru un nou proiect ce urmează a înlocui iUmor, emisiunea al cărei jurat a fost. Părțile au negociat, dar surpriză! Bordea a refuzat și este pe punctul de a reveni la Asia Express, show pe care de altfel l-a câștigat atunci când a făcut echipă cu Nelu Cortea.

 

După nu mai puțin de 17 sezoane, iUmor a devenit deja istorie. Antena 1 a decis să scoată show-ul din grila de programe și se pregătește să dea lovitura cu un alt proiect pe același interval orar.

 

Iar în spatele noii producții se află chiar Mona Segal, dar, surpriză, și Mihai Bendeac, revenit la sentimente mai bune cu trustul din Băneasa, după ce a plecat de la iUmor. Acesta ar urma de altfel să fac parte din juriu, alături de alte patru vedete. Primul pe listă a fost Cătălin Bordea. Părțile s-au întâlnit, au negociat, dar surprize, surprize! Răspunsul comediantului a fost unul negativ!

 

„Momentan am refuzat. Încă nu știu dacă se vor schimba lucrurile mai încolo”, a mărturisit Cătălin Bordea în exclusivitate pentru cancan.ro

 

 

Revine la Asia Expres?!

 

 

Comediantul a dat de înțeles că motivele acestui refuz ar fi de natură strict profesională. Mai precis, acesta lucrează intens la un material nou pentru turneul său de stand-up comedy din toamnă, dar și pentru un spectacol de amploare la Sala Palatului.

 

„Sunt în rescriere de material pentru turneul din toamnă și pentru Sala Palatului”, a mai spus acesta.

 

Deși a refuzat ultimul proiect, Bordea nu exclude însă revenirea pe micul ecran în cu totul alt context. Mai precis, chiar în show-ul care i-a adus nu doar notorietate, ci și premiul cel mare. E vorba de Asia Express, al cărui câștigător a fost alături de Nelu Cortea, show de-a lungul căruia a demonstrat că, dincolo de umorul său inconfundabil, are rezistență fizică, spirit de echipă și o capacitate rară de adaptare.

 

În prezent, Bordea mai este legat de Antena 1 printr-un contract ce are legătură cu podcast-ul trustului:

 

„Mai am contract cu Antena pentru podcastul emisiunii Asia Express, de pe Antena Play”.

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare