Botoșăneni lăsați fără autobuz pe unul dintre traseele județului, se cer explicații de la Consiliul Județean– VIDEO 

Această problemă a fost abordată în ședința ordinară a Consiliului Județean Botoșani convocată marți, 29 iulie 2025, de la ora 12:00. 

 

Bogdan Dăscălescu, consilier județean PNL s-a adresat conducerii județului cu privire la un traseu de transport persoane care a fost licitat de o firmă privată dar care nu este realizat. 

 

Bogdan Dăscălescu, consilier județean PNL.

„Știu că există un traseu Botoșani – Leorda – Bucecea care nu funcționează. Acum doi ani a fost licitat, a fost aprobat. O firmă a preluat acest traseu, dar nu îl face, probabil face doar traseele care sunt foarte rentabile și pe ăsta îl uită.”

 

Răspunsul a venit de la unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean. 

 

Constantin Bursuc, vicepreședinte Consiliul Județean Botoșani.

„S-a renunțat, cele două firme au intrat în contradicție și au un proces pe rol. Și au renunțat la traseul respectiv, adică la Botoșani – Leorda – Bucecea. Acum vorbeam cu dl secretar, o să îl prindem în traseul cu Dorohoi și să îl începem din nou.”

 

Problema ar urma să fie soluționată iar botoșănenii din această zonă vor avea din nou acces la curse regulate cu autobuzul. 

De altfel, pe zona metropolitană, transportul public ar urma să fie efectuat de anul viitor cu microbuze electrice. 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare