CÂT valorează brandul Profi, potențial uriaș de creștere

Profi are mai multe magazine deschise și la Botoșani. 

 

Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize a anunţat pe final de 2023 că va prelua Profi în schimbul sumei de 1,3 mld. euro (enterprise value, adică inclusiv datorii). Tranzacţia a fost finalizată abia în ianuarie 2025, după ce a primit acordul Consiliului Concurenţei.

 

La momentul respectiv, gigantul nu a oferit detalii privind cum se împarte suma sau, mai exact, pentru ce a plătit cât. Între timp însă, în rapoartele anuale ale companiei, au început să apară informaţii.

 

Spre exemplu, în primăvară, ZF a scris că „activele cuantificabile valorează 570 mil. euro, iar restul reprezintă potenţialul de business, sinergiile şi satul românesc”.

 

Mai exact, în raportul Ahold Delhaize, apare informaţia potrivit căreia totalul activelor nete identificabile achiziţionate reprezintă 569 de milioane de euro. Aproape 630 de milioane de euro figurează ca „goodwill” (fond comercial – trad.).

 

Acum, într-un al raport, apare o nouă informaţie, şi anume cât valorează doar brandul Profi – 240 mil. euro.

 

„În categoria alte active intangibile includem mai ales brandul Profi, evaluat la 240 mil. euro.”

Profi, o reţea activă pe segmentele de supermarket şi proximitate modernă, a mizat încă de la început pe spaţii în chirie, spaţii amplasate în zone cu vad, cu trafic şi cu potenţial. În timp ce alţi retaileri au ales să dezvolte magazine în proprietate, Profi a optat pentru modelul chiriei. Tocmai de aceea, reţeaua nu are active nete majore, fiind vorba mai degrabă de echipamente. Are însă o acoperire bună în piaţă - peste 1.700 de magazine - şi un brand bine cunoscut. De altfel, grupul a anunţat deja că va păstra ambele mărci – Profi şi Mega Image - şi va funcţiona cu ele în paralel, scrie zf.ro

 

Aşadar, Ahold Delhaize a cumpărat reţeaua pentru a-şi securiza o poziţie bună în piaţă, pentru că a găsit sinergii cu businessul deja existent (cel al Mega Image) şi pentru că pariul Profi pe ruralul românesc se conturează a fi câştigător. În concluzie, grupul a plătit 1,3 mld. euro pentru businessul actual şi pentru potenţialul de creştere.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare