Pompierii botoșăneni au fost alături și de copiii de la Darabani.
Redăm mai jos mesajul transmis de salvatori cu prilejul acestei acțiuni.
Zâmbete largi, ochi curioși și inimi pline de entuziasm — așa i-am întâlnit astăzi pe copiii din Darabani, într-o zi specială dedicată lor. Cu pași mici, dar curajoși, s-au apropiat de salvatorii lor — pompierii, pe care îi privesc cu admirație și fascinație.
Au vorbit cu ei, le-au pus întrebări și au atins, pentru prima dată, echipamentele grele, dar salvatoare, folosite în misiuni. Au urcat în autospecialele de stingere, descarcerare și pirotehnice, dorind să descopere ce înseamnă să fii erou în viața reală. Și-au imaginat că salvează vieți, învățând reguli simple, dar esențiale, despre cum putem preveni pericolele.
În cadrul atelierului SMURD, copiii au făcut mai mult decât să asculte: au pus mâna pe manechine și au învățat să readucă speranța într-o inimă care s-a oprit. Cu emoție și seriozitate, au învățat cum să reacționeze în fața unei situații critice, așa cum o fac salvatorii adevărați.
S-au bucurat din plin și de jocurile interactive pregătite special pentru ei, au primit baloane colorate și au avut parte de o surpriză de neuitat: s-au întâlnit cu îndrăgitul Pompier Sam, care i-a salutat cu căldură și i-a încurajat să fie curajoși și buni.
La final, fiecare copil a plecat cu ceva prețios: nu doar diplome și materiale informative din campaniile „R.I.S.C.”, „Nu tremur la cutremur”, „Ai grijă la cea mai mare grijă” sau „Marți, 13 – Preveniți ghinionul”, ci și cu o amintire vie, o poveste pe care o vor purta mult timp în suflet.
Toate aceste momente minunate s-au desfășurat sub semnul Zilei Internaționale a Copilului, cu sprijinul Primăriei Orașului Darabani.
Astăzi, pompierii au dăruit nu doar lecții de siguranță, ci și clipe de bucurie și încredere. Iar copiii... ne-au amintit cât de pură și sinceră este dorința de a fi erou.