Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri în vârstă de 18 și 22 de ani, în urma unei agresiuni care a avut loc duminică seară, 29 iunie, în jurul orei 22:00, în apropierea unui local public din municipiu.
Incidentul a devenit cunoscut după ce în spațiul public au apărut imagini în care un tânăr este lovit de alte două persoane. Poliția s-a sesizat din oficiu pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Până în prezent au fost identificați patru dintre tinerii surprinși în imagini, iar doi dintre aceștia au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, fiind ulterior reținuți.
Victima este un tânăr de 22 de ani, din municipiul Botoșani. Acesta urmează să fie supus unei expertize medico-legale în cursul zilei de astăzi, urmând ca în funcție de concluzii să fie luate și alte măsuri legale.