Vasile Halasanu a încetat din viață, ieri, 26 mai 2025, pe patul unui spital din Iași, după aproape patru săptămâni de suferință.
Vasile Halasanu, omul care, timp de peste 30 de ani, a fost motorul, sprijinul și inspirația din spatele Fundației Județene pentru Tineret Botoșani.
Fundația a transmis un mesaj emoționant, în care își exprimă profunda recunoștință și respect pentru cel care a fost mai mult decât un lider – un mentor pentru zeci de generații de tineri:
„A fost mai mult decât un lider. A fost mentor, prieten, sprijin și inspirație pentru zeci de generații de tineri.
Timp de peste 30 de ani, a luptat ca această fundație să rămână un loc viu pentru tineri – un spațiu al ideilor, al curajului, al comunității.
Ne rămân în urmă proiectele pe care le-a clădit, valorile pe care le-a insuflat și dragostea lui pentru oameni.
Domnule Vasile Halasanu, vă mulțumim. Pentru tot.
Nu vă vom uita niciodată.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Vasile Halasanu a fost o prezență discretă, dar decisivă, în dezvoltarea tineretului din județul Botoșani. A transformat Fundația într-un spațiu viu, unde inițiativa, implicarea și solidaritatea au devenit mod de viață pentru generații întregi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.