EXCLUSIV: O afaceristă a venit cu peste 100.000 de euro în geantă și a cumpărat un restaurant executat silit de Fisc - FOTOGALERIE

Cea mai reușită executare silită a anului s-a perfectat zilele acestea. Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Botoșani a reușit să recupereze întregul debit pe care o societate comercială îl înregistra la bugetul de stat.

 

Din cauza debitelor care s-au acumulat în ultimii trei ani, AJFP Botoșani a declanșat procedurile de executare silită a SC Dermer SRL, societate care deținea resturantul Adriana din strada Primăverii, din apropierea fostei poște. Dosarul de executare a fost constituit încă din 2012, la un moment dat părțile au căzut la înțelegere pentru o eșalonare a datoriilor la bugetul de stat, însă societatea comercială în cauză nu a reușit să îl respecte, astfel încât imobilul a fost scos la vânzare. Inițial, a fost evaluat la circa un milion de lei, însă la primele cinci licitații nu a venit nici un cumpărător astfel încât valoarea a coborât aproape la jumătate. Abia a șasea încercare, care a avut loc pe 22 aprilie, a fost una încununată cu succes pentru finanțiști. La licitație s-a prezentat o persoană fizică, Carmen Lopatnicu, care a achiziționat bunul exact la prețul cu care a fost scos ultima oară la vânzare, adică 584.661 lei. Femeia a depus mai întâi o garanție de 10%, iar luni a venit la Fisc cu restul banilor. Interesant este că aceasta a vrut să plătească cu cash, în euro, însă finanțiștii au refuzat, explicându-i că AJFP Botoșani lucrează doar cu lei. Femeie s-a conformat, a făcut cale întoarsă și a revenit cu suma în RON.
Ce s-a cumpărat:
-    Restaurant în suprafață de 288,70 mp și suprafață utilă de 239,48 mp;
-    Teren cotă indiviză în suprafață construită de 57,45 mp
-    Terasă și anexe în suprafață de 153 mp  
-    Parcelă de teren de 52 mp – curți construcții.
Practic, s-a cumpărat întreg restaurantul, inclusiv terasa, precum și anexa unde se produceau sortimente de patiserie.
Sergiu BĂLĂȘCĂU

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:22485:Un om de afaceri a cumpărat un bloc cu bani gheaţă : A venit cu sacul de bani ]]

 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

COD GALBEN de inundații emis de hidrologi la Botoșani

Redacția Botoșăneanul

Jul 16, 2025