FLORI pentru Mihai Eminescu, oficialitățile botoșănene au dat startul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale – GALERIE FOTO&VIDEO

La Botoșani au debutat, în această dimineață, manifestările prilejuite de Ziua Culturii Naționale și, totodată, de omagiere a poetului Mihai Eminescu, la 171 de ani de la naștere.

 

Manifestările au debutat în centrul municipiului Botoșani, cu depuneri de coroane la statuia lui Mihai Eminescu din fața Teatrului ce poartă numele poetului.

 

Au fost prezenți, spre a-și manifesta prețuirea și respectul față de geniul născut la Botoșani, oficialități ale orașului și județului.

 

De la Consiliului Județean au fost prezenți președintele Doina Federovici și cei doi vicepreședinți, Dorin Birta și Bogdan Dăscălescu.

 

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a fost însoțit de viceprimarul Liviu Toma, în timp ce Direcția de Cultură a fost reprezentată de managerul Dănuț Huțu.

 

Oficialitățile s-au îndreptat apoi către Parcul Mihai Eminescu, unde se află bustul poetului și unde urmează un nou moment dedicat acestei zile.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare