Reformă în educație: Directorii trimiși la catedră, inspectoratele se reorganizează 

Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă, luni seară, că, la finalul anului, va demara concursurile pentru directorii de unităţi şcolare şi va reorganiza inspectoratele. 

 

Un nou model în educație 

 

De asemenea, crede că se impune o discuţie despre profesionalizarea funcţiilor de conducere sau stabilirea cu exactitate a modelului pe care România îl doreşte.

 

Ministrul Educaţiei, Daniel David, s-a referit, luni seară, într-un comunicat de presă, la degrevarea funcţiilor de conducere.

 

„Aceasta va trebui să meargă, depinzând de mărimea unităţii şi a funcţiei de conducere, până la 50%. Cred că oricine din această categorie poate avea măcar 2 ore de activităţi didactice pe zi, pentru a nu pierde legătura cu copiii şi actul didactic”, a transmis David, potrivit știrileprotv.

 

În prezent, aproximativ 70% dintre cei aflaţi în funcţii de conducere, cu degrevări în medie de 64% (dar cu păstrarea salariului), îşi iau oricum plata cu ora, mai spune ministrul. 

 

Aici, da, modelele europene presupun profesionalizarea funcţiilor de conducere. Va trebui să discutăm ce model dorim în ţară, iar din anul şcolar 2026 - 2027 să-l şi implementăm”, a mai transmis ministrul.

 

Concursuri pentru directori

 

Daniel David anunţă că se vor organiza concursuri pentru directorii de unităţi de învăţământ.

 

„La sfârşitul anului 2025, voi demara concursurile pentru directorii de unităţi şcolare şi vom reorganiza „inspectoratele”, astfel încât, din 2026 - 2027, să începem cu un nou model. E parte din viziune şi, cu ajutorul profesioniştilor din educaţie, o vom implementa”, a afirmat ministrul Educaţiei.

 

El s-a referit la noile limite minime/maxime pentru numărul de copii dintr-o clasă.

 

Daniel David, ministrul Educației.

„Aceste limite sunt similare cu ceea ce aveam în ţară între 2011 - 2020 (şi pe alocuri chiar mai bine); practic, nu cred că este o problemă majoră să avem cu 1 - 2 bănci mai mult în unele clase, considerând dificultăţile existente. Limitele nesustenabile aduse în 2023 au creat nu doar multe norme didactice, ci şi multe clase care grevează şi infrastructura şcolară. Da, reducerile privind numărul de copii în clasă, acolo unde există cazuri de copii cu cerinţe educaţionale speciale, rămân valabile, inclusiv pentru minorităţi şi pentru celelalte condiţii specificate în lege. Iar reducerea acestor limite minime/maxime trebuie să rămână un deziderat, gândit, însă, în limite realiste şi cu implicaţii psihopedagogice, pe măsura creşterii bugetului şi dezvoltării infrastructurii”,

 

Pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului, asumat luni de Guvern, cuprinde o serie de măsuri care afectează sistemul de educaţie.

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare