GSP: Perla Botoșaniului din Spania este la pământ: Nu știu nici măcar să dau o nenorocită de pasă

Atacantul celor de la  Cordoba, Florin Andone, abia așteaptă să se termine campionatul, susținând că el și colegii săi s-au făcut de râs în a doua parte a campionatului, potrivit Gazeta Sporturilor.

 

"Ne-am făcut de râs, un joc foarte prost, nici nu am avut șuturi pe poartă. Este o situație foarte complicată, să se termine odată campionatul", a spus Andone.

Botoșăneanul Florin Andone a fost foarte dur în privința prestației sale: "Am jucat foarte prost, nu știu nici măcar să dau o nenorocită de pasă și echipa la fel".

"Se pare că ne gândim cu toții la sezonul viitor și nu ne implicăm ca să ne salvăm onoarea în aceste ultime trei meciuri. Dacă suntem slabi suntem slabi, dar trebuie să avem atitudine și să încercăm să nu ne facem de râs", a adăugat Andone.

Corodoba a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 2-0, de Granada. Golurile au fost marcate de Mainz Garcia '45 și El Arabi '69 (penalti).

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40738:Perla Botoșaniului din fotbal aproape de transferul vieții ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare