Jucării de la … Modern Calor pentru grădinița de la Cișmea

Unitatea de învățământ preșcolar inaugurată în dimineața zilei de miercuri, 2 aprilie 2014 a beneficiat de o sponsorizare din partea societății de termoficare a orașului. Printr-un comunicat de presă, șefii structurii aflată în subordinea Consiliului Local au anunțat că au contribuit la achiziționarea jucăriilor.

 

Astfel, societatea Modern Calor a oferit o sponsorizare 3.000 de lei pentru grădinița nou deschisă în cartierul ANL Cișmea. Banii au fost destinați achiziționării de jucării pentru copiii din unitatea respectivă. Acesta este încă unul din numeroasele proiecte sociale în care societatea locală de termoficare s-a implicat în ultima vreme.
Orice companie are și o responsabilitate socială, pe lângă rolul strict de a produce profit, cu atât mai mult una de utilitate publică. Relația cu comunitatea e foarte importantă pentru noi și ne dorim să fie una bazată pe încredere reciprocă. Asemenea acțiuni considerăm că sunt absolut firești într-o societate la dezvoltarea valorilor căreia trebuie să ne aducem cu toții contribuția”, a declarat directorul general al societății Modern Calor, Florin Sandu.
Lucrările la grădinița de la ANL Cișmea au fost începute în anul 2007 însă din cauza resurselor financiare limitate, au fost finalizate abia anul acesta. În total, investiția s-a ridicat la suma de 1,5 milioane de lei.
CITEȘTE:
 Grădiniță deschisă după 6 ani de lucrări: Noi acum construim în 6 luni – GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare