Peste 40 de companii germane din industrii strategice au discutat în urmă cu o săptămână la Berlin cu preşedintele Nicuşor Dan despre oportunităţile economice din România, accentul fiind pus pe cooperarea în energie, apărare, green tech şi reconstrucţia Ucrainei. România promite reforme fiscale, stabilitate şi un mediu mai competitiv pentru investitori.
Relaţiile economice româno-germane capătă un nou impuls strategic, arată zf.ro, după ce peste 40 de companii germane din domenii precum apărare, securitate, energie, industrie şi retail s-au reunit la Berlin pentru o masă rotundă cu preşedintele României, Nicuşor Dan.
Evenimentul, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), a marcat primul semnal economic extern major al noului preşedinte, care a venit cu un mesaj ferm de deschidere către investiţiile germane şi cu promisiunea unei Românii reformate şi stabile din punct de vedere fiscal şi administrativ.
Nicuşor Dan, președintele României
„România este o ţară cu stabilitate politică, unde există oportunităţi mari de investiţii, şi vom face tot posibilul ca noua administraţie să ofere mai multă predictibilitate şi stabilitate fiscală şi legislativă. Avem un potenţial energetic semnificativ pe care vrem să-l valorificăm şi o forţă de muncă educată”.
Totodată, a subliniat interesul statului român pentru atragerea de capital în industria de apărare şi în infrastructura logistică necesară reconstrucţiei Ucrainei.
Mesajul său a fost primit cu deschidere de companiile membre ale AHK România, care au reiterat că susţin reformele începute de guvern şi solicită măsuri suplimentare pentru eficientizarea administraţiei publice, reducerea poverii birocratice şi combaterea evaziunii fiscale.
Afaceriști botoșăneni șocați de ce au văzut în Ucraina: Aproape că nu mai au nimic fizic – VIDEO
Potrivit reprezentanților AHK România, prezenţa economică germană în țara noastră este deja semnificativă, dar interesul pentru extinderea investiţiilor continuă să crească, în special în sectoarele de digitalizare, energie regenerabilă şi industrie prelucrătoare.
Volker Raffel, preşedinte AHK România
„Membrii noştri apreciază nu numai condiţiile economice, ci şi colaborarea constructivă cu autorităţile române. România devine o destinaţie din ce în ce mai căutată pentru investiţii durabile, orientate către tehnologie”.
Directorul general al AHK România, Sebastian Metz, a evidenţiat şi rolul strategic al României în contextul regional actual. Aflată la graniţa cu Ucraina, ţara noastră joacă deja un rol-cheie în logistica pentru reconstrucţia ţării vecine, iar regiunile din estul României – precum Iaşi, Constanţa, Brăila-Galaţi, Suceava sau Botoşani – devin noduri importante pentru operaţiunile umanitare şi industriale europene.
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), organizatorul evenimentului, reprezintă oficial economia germană pe piaţa locală. Înfiinţată în 2002, AHK reuneşte peste 670 de companii şi sprijină activ investiţiile germane în România, dar şi accesul firmelor româneşti pe piaţa germană.