Locuințele lui Portariuc prinse la finanțare : CÂND spune că încep lucrările

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a inclus pe lista de investiții derulate în acest an și un număr de 132 de apartamente, ce vor fi construite în cartierul de pe Șoseaua Iașiului.

 

Lucrările, în cazul în care procedurile de licitație vor decurge fără probleme, ar urma să înceapă în toamnă, cu un termen de finalizare de aproximativ un an și jumătate.
”Am primit adresa de la ANL prin care suntem anunțați că am fost incluși pe lista de finanțare pentru cele 132 de locuințe din cartierul de pe Șoseaua Iașiului, urmând ca până pe data de 30 iunie să trimitem o serie de documente, la care deja colegii mei lucrează”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Este vorba despre contractul de transmitere a terenului către ANL, planul de amplasament, studiu de fezabilitate, studiu de urbanism, acord de mediu sau sanitar sau studiu geotehnic.
”E un volum imens de muncă, în aproximativ două săptămâni trebuie să fim în regulă cu aceste documentații și cred că vom reuși să ne încadrăm în acest termen. Este un pas important în realizarea acestui obiectiv de importanță majoră”, a mai spus primarul.
Nu se știe care va fi structura imobilelor, fiind vorba aici de studiul de fezabilitate care va arăta câte vor fi garsoniere sau apartamente cu două sau trei camere. Parte dintre aceste locuințe vor fi cedate militarilor de la Botoșani, conform protocolului încheiat.
În total, Ovidiu Portariuc spune că vor fi construite 600 de locuințe. Valoarea totală a primei etape este de 30 de milioane de lei, din care minimum 6 milioane sunt destinați doar pentru utilități, aceste cheltuieli fiind suportate de municipalitate.
Probabil ne vom adresa tot Guvernului, pe sume de echilibrare”, a încheiat Ovidiu Portariuc.
(G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41516:Locatari amenințați cu evacuarea și datorii imense la apă și căldură: Primăria îmi spune că mă dă afară ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare