”Mâncătorul de femei” a scăpat de pușcărie : A stat după gratii și la Botoșani

Vasile Lavric, bărbatul din Rădăuţi suspectat că şi-a ucis soţia şi pe cele două surori ale acesteia, a scăpat de pușcărie. A fost condamnat la trei de închisoare cu suspendare. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Suceava, titrează Click.

 

Totodată, instanța l-a supus unui termen de încercare de cinci ani. Asta înseamnă că bărbatul, poreclit și ”mâncătorul de femei”,  trebuie să se prezinte, în anumite date fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:34770:”Mâncătorul de femei” trimis acasă după o foame de 46 de zile]]

Vasile Lavric, în vârstă de 58 de ani, a fost acuzat de procurorii Parchetului instanţei supreme că în perioada 1995-2005 şi-ar fi ucis soţia şi pe cele două surori ale acesteia şi ar fi ascuns cadavrele, cele trei femei figurând ca dispărute. Conform anchetatorilor, prima crimă ar fi avut loc în 1995, când Lavric ar fi ucis-o pe Iuliana, una dintre cumnate, în urma unui conflict. În lipsa unor indicii că a avut loc o crimă, femeia a fost dată dispărută de către rude.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:34691:Drama ”mâncătorului de femei”: AFLĂ ce au pățit copiii lui]]


În 2005, Lavric şi-ar fi omorât soţia, Nicoleta, şi pe cea de a doua soră a acesteia, Ramona, cu care ar fi trăit în concubinaj, cele două fiind date la rândul lor dispărute. Bărbatul are şase copii, din mai multe relaţii și a fost căsătorit sau a trăit în concubinaj cu toate cele trei femei dispărute.


Lavric a fost încarcerat la Penitenciarul Botosani, deși nu fusese condamnat definitiv.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:34251:Deținut de la Penitenciar iar pe patul de spital – AFLĂ ce a pățit din nou ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare