Un autoturism parcat pe Bulevard a ars ca o torţă după ce un bărbat de 47 de ani i-a dat foc.
Totul s-a întâmplat în cursul zilei de ieri la Dorohoi. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Dorohoi au identificat joi un bărbat de 47 de ani, din municipiul Dorohoi, bănuit de comiterea unei infracţiuni de distrugere.
În urma cercetărilor s-a stabilit că la aceeaşi dată, în jurul orei 2.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a incendiat un autoturism parcat pe Bulevardul Victoriei din localitate, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 3.000 de lei.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 12 ianuarie 2018 să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.