Ministrul Energiei vine cu o nouă serie de ironii la adresa lui Călin Georgescu. Sebastian Burduja a dezminţit afirmaţiile candidatului independent la prezidenţiale cum că România nu are rezerve de gaze.
Într-un clip postat chiar pe platfoma care l-a făcut cunoscut pe Georgescu, ministrul a anunţat că ţara noastră are o rezervă pe 2,8 miliarde de metri cubi de gaze, suficient pentru iarna aceasta.
„Decât să bei gaz, mai bine să ai gaz. Domnul Kremlin Georgescu i-a speriat pe români spunând că, în plină iarnă, depozitele de gaz ale țării sunt zero. Suntem la Ministerul Energiei să vă spunem adevărul”, a afirmat Burduja, la începutul clipului în care apare alături de doi ingineri din Ministerul Energiei.
„România este cel mai mare producător de gaze la nivelul UE. Vara, când nu consumăm atât de multe gaze, injectăm în depozite. Iarna, când avem nevoie de gaz, extragem din depozite ca să ne încălzim și să producem mai mult curent”, explică unul dintre aceștia, potrivit antena3.ro.
„Dar gazul vine din Gaza”, intervine Burduja, făcând referire în mod ironic la o afirmație a lui Călin Georgescu, potrivit căruia „Gaza vine de la gaz”.
„Astăzi, România are peste 2,8 miliarde de metri cubi de gaze în depozit, gaz cu care o să trecem cu bine iarna aceasta și nu o să înghețăm. Parte din el vine și din depozitul de la Bălăceanca”, explică un al doilea inginer din ministerul condus de Burduja.
(Foto: agerpres.ro)
Botoșănenii mai răi în 2025: Polițiștii au pus cătușe la 11 persoane în doar o săptămână
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Fast and Furious pe drumurile din Botoșani: CE viteză a fost înregistrată în județ
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Divorț marcat de violență: Botoșăneancă amenințată cu moartea de soț
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
APIA Botoșani: ANUNȚ privind stadiul autorizării plăților aferente anului de cerere 2024
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile