SURSE: Val de scumpiri fiscale în pregătire - TVA mai mare, pensii impozitate și rovinietă mai scumpă 

Guvernul a pregătit o serie de schimbări fiscale importante care vor intra în vigoare în mai multe etape. Printre măsurile ce sunt revăzute într-o discuție finală în cadrul coaliției se numără majorarea taxelor pe carburant, creșterea impozitului pe dividende, modificări la TVA pentru anumite produse și introducerea unor ajustări ale rovinietei. Guvernul a transmis deja aceste propuneri Comisiei Europene.

 

Liderii coaliției de guvernare se întâlnesc astăzi, 2 iulie, pentru a definitiva forma finală a noii ordonanțe „trenuleț” anunțate de vicepremierul Dragoș Anastasiu. Guvernul a discutat o variantă draft cu Comisia Europeană, potrivit surselor Mediafax.

 

Forma finală urmează să fie stabilită astăzi și va fi prezentă de guvern cel târziu mâine.

Noile taxe, impozite și reduceri de cheltuieli sunt menite să reducă deficitul României și să „îmblânzească” Comisia Europeană și agențiile de rating. Ele sunt programate să intre în vigoare în mai multe etape prima fiind la 1 august 2025 și o a doua etapă la 1 ianuarie 2026.

 

Măsuri care se vor aplica de la 1 august au impact de 23,36 miliarde lei (1,23% din PIB) în acest an și de 44,48 miliarde lei (apoximativ 2,2% din PIB) anul următor. Cele ce se aplică de la 1 ianuarie vor avea un impact de 31,81 miliarde lei (1,56% din PIB) în 2026.

 

 

SURSE: Val de scumpiri fiscale în pregătire - TVA mai mare, pensii impozitate și rovinietă mai scumpă 

 

 

Din august 2025

 

  • Creșteri ale cotei TVA, cu cota generală urcată de la 19% la 21% și o singură cotă redusă, de 11%.
  • Contribuții de asigurări de sănătate (CASS) pentru pensiile de peste 3.000 RON ( se aplică la sumele de peste 3000 de lei. exemplu: la o pensie de 3500 de lei vrei plăti CASS pe cei 500 de lei, adică 50 de lei)
  • Impozit suplimentar pe sectorul bancar. Modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, prin majorarea cotei impozitului suplimentar pe sectorul bancar de la 2% la 4% din cifra de afaceri.
  • Impozit suplimentar pe jocurile de noroc

 

Din 2026

 

  • Cota de impozitare a veniturilor din dividende va fi majorată de la nivelul actual de 10% la 16%. Noua cotă se aplică tuturor plătitorilor de dividende, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, rezidente sau nerezidente.
  • Creșterea rovinietei la 50 EUR de la 28 EUR. România va majora taxa anuală pentru vigneta (rovinieta) pentru autoturisme de la nivelul actual de 28 €/an la 50 €/an.
  •  

Cresc prețurile la alimente, cărți, cazare, medicamente

 

Creșterea cotei generale de TVA de la 19% la 21%. Măsura este susținută de Ilie Bolojan, dar a creat disensiuni la negocierile cu președintele Nicușor Dan, deoarece acesta a promis în campania electorală că în mandatul său nu va crește TVA-ul.

 

Creșterea cotei reduse de TVA de la 9% la 11% pentru alimente, medicamente, apă, pesticide etc. Măsura, totuși, nu este susținută de PSD, potrivit Gândul. Creșterea cotei de TVA de la 9% la 11% se aplică pentru: livrarea de medicamente de uz uman și veterinar; livrarea de bunuri precum alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman și animal; livrarea apei pentru irigații în agricultură; livrarea de îngrășăminte și pesticide chimice; servicii de alimentare cu apă și de canalizare.

 

Creșterea cotei reduse de TVA de la 5% la 11% pentru cărți, cultură, energie, lemne de foc. Creșterea cotei de TVA de la 5% la 11% se aplică pentru: livrarea de energie termică în sezonul rece, pentru anumite categorii de consumatori; livrarea de lemne de foc către persoane fizice și juridice, sub formă de trunchiuri, butuci, crengi, vreascuri sau forme similare; servicii care permit accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice; livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, în format fizic și/sau electronic, cu excepția celor care conțin în totalitate sau în principal conținut video sau muzical audio, sau a celor destinate exclusiv sau în principal publicității.

Cresc accizele și se scumpesc cazările în sectorul hotelier

 

Creșterea cotelor reduse de TVA rămase la 21%. Creșterea cotei de TVA de la 9% la 21% se aplică pentru: servicii de cazare în sectorul hotelier sau sectoare similare, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping; servicii de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor alcoolice și a băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202; livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite; livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență; servicii care permit accesul la târguri; servicii care permit accesul la evenimente sportive.

Creșterea accizelor (carburanți, alcool, tutun, zahăr etc.). Creșterea accizelor specifice și ad valorem pentru produsele accizabile selectate, așa cum sunt definite în Titlul VIII – Accize din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. Măsura se aplică următoarelor categorii: produse energetice și electricitate; alcool și băuturi alcoolice; tutun prelucrat; produse cu conținut ridicat de zahăr.

 

Impozite suplimentare și măsuri fiscale

 

Contribuții de asigurări de sănătate (CASS) pentru pensiile de peste 3.000 RON. Începând cu 1 august 2025, se va introduce o contribuție de asigurări de sănătate (CASS) pentru toate categoriile de pensionari, aplicabilă doar părții din pensie care depășește 3.000 RON pe lună.
Impozit suplimentar pe sectorul bancar. Modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, prin majorarea cotei impozitului suplimentar pe sectorul bancar de la 2% la 4% din cifra de afaceri.

Impozit suplimentar pe jocurile de noroc. Începând cu 2025, se propun măsuri fiscale pentru operatorii de jocuri de noroc, inclusiv majorarea taxei de autorizare pentru jocurile de noroc online (de la 21% la 25%), pentru aparatele de tip „slot machine” (de la 5.300 EUR la 5.800 EUR/an), a taxei pe viciu pentru sloturi (de la 500 EUR la 1.000 EUR), a taxei de autorizare pentru pariuri în cotă fixă (de la 21% la 23%) și a cotei pentru aparatele VLT operate de Loteria Națională (de la 4,5% la 12%). CHELTUIELI

Reducerea sporurilor (ex. condiții vătămătoare, fonduri UE, stimulente). Reducerea plafonului sporului pentru condiții periculoase de la 1.500 RON la 300 RON/lună, începând cu a doua jumătate a anului 2025. Reducerea sporului pentru fonduri europene de la 50% la 35% din salariul de bază și plafonarea altor stimulente la maximum 30% din salariul de bază.

 

Click aici pentru a citi știrea completă

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare