În plină iarnă, o familie din localitatea Cristești a rămas fără casă, în urma unui incendiu. Evenimentul s-a produs în această dimineață. Nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate.
Când s-a produs incendiul, soția proprietarului era în casă. A simțit miros de fum, a ieșit din locuință și a sunat după ajutor.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Detașamentul Botoșani, cu două autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești. Aceștia au constatat faptul că locuința ardea aproape în totalitate. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproape două ore.
Pompierii au eliminat riscul de explozie din interiorul casei fiind scoasă o butelie.
Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce hainele așezate la uscat pe soba încinsă au luat foc.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:
nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
nu lăsați ușa sobei deschisă;
nu supraîncălziți soba;
montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
stingeți focul pe timpul nopții;
nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
De asemenea, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.
O botoșăneancă a murit pe stradă în timp ce mergea la cumpărături
Gabriela Erdic
Mar 26, 2025
Ultima probă de la simularea bacalaureatului cu peste 450 de elevi absenți la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
APIA a făcut anunțul: Au intrat banii în conturile acestor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Curățenia de primăvară cu 50% reducere la Aurora Multimarket!
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
ITM Botoșani, anunț despre salariul minim: Amenzi pentru patronii care își bat joc de angajați
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile