Polițiștii printre adolescenți: Ce drepturi ai dacă ai împlinit 14 ani

Campania „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” este derulată și de polițiștii din județul vecin.

 

În cadrul Campaniei de informare mai mulți adolescenți s-au pus la curent cu privire la drepturile și obligațiile tinerilor în funcție de vârstă și cu privire la necesitatea protejării acestora împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului de minori, pornografiei infantile și a oricărei forme de violență.

 

Ce drepturi ai ca adolescent?

 

La 14 ani

 

  • Ai dreptul la Cartea de identitate. 
    La cererea ta, numai cu acordul părinților sau a reprezentantului legal, ai dreptul la un Pașaport simplu.
    Poți circula cu bicicleta pe drumurile publice. 
    Poți avea un cont bancar pe numele tău, dar împuternicit să fie un părinte.
    În cazul în care săvârșești o contravenție poti fi sancționat cu avertisment sau amendă.
    Dacă se constată că ai discernământ, poți răspunde penal pentru faptele tale.

 

La 15 ani 


  • Te poți angaja dar numai cu acordul părinților sau al reprezentantului legal.
  •  

La 16 ani

 

  • Poți susține examenul în vederea obținerii permisului auto categoria AM, A1 sau B1.
    Ai dreptul să îți alegi singur religia. 
    Îți poți face un tatuaj, însă acordul părinților sau a tutorelui legal este obligatoriu. 
    Pentru motive temeinice, cu încuviințarea părinților tăi sau a tutorelui legal și cu autorizarea instanței de tutelă, te poți căsători.
    De la această vârstă răspunzi penal în fața legii, astfel că, în cazul în care săvârșești o infracțiune gravă poți  fi închis într-un centru de detenție.
     
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare