Opoziţia anunţă 14 voturi din 23 pentru demiterea lui Andrei: Nu putem rata un asemenea moment

Liderii Opoziţie de la Botoşani dau ca sigură înlocuirea viceprimarului Cosmin Andrei. Potrivit acestora, 14 din cei 23 de membri ai Consiliului Local Botoşani vor vota pentru destituirea alesului social-democrat.

 

Se pare că, alături de cei şase consilieri PDL, cinci PNL, plus exclusul de la PP-DD, Marius Cristescu, proiectul privind schimbarea viceprimarului PSD va fi susţinut şi de Corneliu Furtună – PNŢCD şi Gheorghe Iavorenciuc – PER.
"Nu putem rata un asemenea moment", ne-a spus unul dintre liderii Opoziţiei de la Botoşani.
Liberalii şi democrat-liberalii şi-ar fi luat şi măsurile necesare pentru a preveni o trădare la vot, apelând la o metodă de verificare a loialităţii.
De cealaltă parte, deşi teoretic a rămas doar cu nouă consilieri care îl sprijină, şapte PSD şi câte unu de la PC şi PP-DD, Cosmin Andrei este optimist, fiind în stare să bată pariu că va rămâne în funcţie până la finalul mandatului. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 S-a stabilit înlocuitorul lui Andrei, Ghiorghiţă e foc şi pară

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare