Ședință urgentă convocată în această dimineață de prefectul Dan Nechifor.
Au fost solicitați de îndată membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
Tema ședinței a fost prezentă chiar de președintele CJSU, adică prefectul Dan Nechifor și a făcut referire la prezentarea și supunerea în vederea aprobării a raportului de sinteză privind apărarea împotriva inundațiilor, accidentelor, a construcțiilor hidrotehnice și a secetei hidrologice din județul Botoșani rezultat în urma cantităților de precipitații căzute ce au avut un caracter torențial și însemnate cantitativ din perioada 23 – 30 mai 2025.
Detaliile din raport au fost prezentate de adjunctul șefului ISU.
Petrică Pălimaru, prim adjunct al inspectorul șef al ISU Botoșani
„În baza primirii rapoartelor operative de la nivelul unităților administrativ teritoriale precum și a emiterii ordinelor prefectului cu privire la constituirea comisiilor de evaluare a pagubelor s-a constituit un centralizator la nivelul județului Botoșani”,
Ploile torențiale au afectat 35 de unități administrativ teritoriale ale județului Botoșani dintre care 104 localități.
Au mai fost afectate șase case, cinci anexe gospodărești, un obiectiv socio-economic, 13 podețe, peste 36 de km de drumuri comunale, 192 de km de străzi, 7,68 km de drumuri de exploatație, 277 de hectare de teren arabil și o construcție hidrotehnică din Curtești.
Pagubele se ridică la suma de 16 milioane de lei.
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
„Ieri am avut o videoconferință, există probabilitatea datorită activării mecanismului de solidaritate română-europeană ca aceste pagube să fie decontate din fondul de solidaritate al Uniunii Europene”,
Membrii CJSU de la Botoșani au aprobat în unanimitate raportul de astăzi privitor la pagubele produse de inundații.