Panică în Centrul Istoric de la o lumânare

Doi botoșăneni au fost la un pas să moară asfixiați sau mai rău din cauză că au lăsat ba o lumânare, ba o oala cu mâncare pe foc prea mult timp. Aceștia au fost salvați de îndată de pompieri care au intervenit și au stins incendiul cu o autospecială.

 

O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată pe masa din bucătăria unui botoşănean a incendiat mai multe materiale combustibile din încăpere, generând panică în rândul locatarilor. S-a întâmplat luni seară, într-o casă de pe strada 1 Decembrie din municipiul Botoşani. Fumul degajat ca urmare a arderii mocnite a unor haine şi a unor obiecte de mobilier din cameră a fost observat de vecinii proprietarului, care au solicitat sprijin de la pompieri.

Șapte pompieri au stins focul în mai puțin de 30 de minute

La locul indicat s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi un echipaj aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit şapte pompieri, mai puţin de jumătate de oră. Intervenţia promptă a pompierilor a redus pagubele la cca. 300 lei.S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 5.000 lei.
CITEȘTE:
 Bucătărie de vară în flăcări de la o lumânare uitată aprinsă
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare