PATRU șoferi dubioși de la Botoșani au atras atenția polițiștilor

Și toți patru au avut probleme.

 

 

Primul cu accident

 

Duminică, 24 decembrie, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Sfântul Ioan Românul din localitate, ajuns în intersecția cu strada Zefirului, a efectuat manevra de întoarcere de pe un sens de mers pe celălalt şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism ce se deplasa din sens opus şi al cărui conducător a evitat impactul.

 

Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 55 de ani şi a fost ulterior condus la Spitalul Municipal Dorohoi pentru recoltare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

 

Al doilea

 

În prima zi de Crăciun, în jurul orei 13:00, a fost depistat în trafic, pe drumul naţional D.N.24C, pe raza comunei Româneşti, un tânăr de 26 de ani, din comuna Bivolari, judeţul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism.

Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Ulterior, acestuia i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Al treilea

 

În aceeași zi, orele 22.50, poliţiştii Secţiei 1 Rurală Botoşani, au oprit în trafic pe drumul judeţean D.J 208 I, pe raza localității Tudora, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din localitate.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Acesta a fost condus la Spitalul Județean Botoșani unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

 

Ultimul

 

La aceeaşi dată, în jurul orei 23.00, polițiştii orașului Flămânzi, au depistat în trafic, pe drumul european D.E 58, pe raza oraşului, un bărbat de 31de ani, din comuna Frumușica, în timp ce conducea un autoturism.

 

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Județean Botoșani unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

 

În toate cauzele se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare