Lacul cu nuferi din comuna Mihai Eminesc, este aproape complet acoperit de vegetație, iar aspectul său i-a nemulțumit pe unii localnici și vizitatori.
Lacul cu nuferi din comuna Mihai Eminescu, cândva unul dintre punctele de atracție ale Ipoteștiului, este acum greu de zărit din cauza vegetației abundente. Stuful, plantele plutitoare și nămolul au acoperit o bună parte din oglinda apei, iar nuferii sunt cu greu vizibili, pierduți printre stuf.
Viceprimarul comunei Mihai Eminescu, Valeriu Drobotă, a precizat că lacul nu se află în administrarea Primăriei, ci al Memorialului Ipotești. Totuși, acesta consideră că aspectul natural trebuie păstrat.
Valeriu Drobotă, viceprimar comuna Mihai Eminescu
„Este în administrarea Memorialului Ipotești. Noi am făcut curat până la alei, până la parcare, stânga-dreapta, pe drumul comunal, pe care l-am și asfaltat. Lacul nu se mai vede, e adevărat. După părerea mea, nici nu trebuie să se vadă, dacă tai toată vegetația și faci igienizări, nu mai are aceeași notă de sălbăticie, de natural. Mie așa mi se pare normal să fie, cum este el.”
Responsabil de administrarea lacului este Memorialul Ipotești. Managerul instituției, Ala Sainenco, explică faptul că intervențiile pentru tăierea stufului și curățare nu pot fi făcute oricând.
Ala Sainenco, manager Memorialul Ipotești
„Este în administrarea noastră. Știți, noi nu putem interveni în orice perioadă. Tăierea stufului se poate face doar târziu toamna sau primăvara devreme. Acum o să-l lăsăm așa, pentru că ar însemna să mai distrugem ceva pe acolo și nu este în regulă. Vegetația a crescut acum, după ploile din acest an și nu putem interveni oricând. Dar în toamnă vom curăța lacul”
Potrivit autorităților, cauza principală a proliferării vegetației ar fi ploile abundente din acest an.
Rămâne de văzut dacă intervenția anunțată pentru toamnă va reda lacului imaginea de altădată sau dacă se va păstra „sălbăticia” evocată de reprezentanții administrației locale.