Pluguşor de criză – cu „masturbate”, "udre" şi „vot de blană”
Aho, aho, români crizaţi staţi puţin, nu respiraţi lângă Boc vă adunaţi şi cu toţi aşa uraţi: S-a sculat mai an bădica Traian pe ţară a încălecat pe Antonescu l-a tranchilizat pe Geoană l-a terminat parlamentarii s-au frisonat şi în şoaptă i-au urat: Vă dorim belele multe Să n-ai parte nici de udre Şi nici de boci moţaţi Că-s prea mici şi cam ciudaţi De opoziţie nu te lua că mâine te-om suspenda iar sub brazda plugului ei găsi capul premierului Ia mai mânaţi, măi flăcăi Să se audă peste văi Că Băsescu matelotul A luat-o hăt cu totul Că nu-i cel mai tare Preşedinte din parcare Hăi, Hăi!
Iar acum botoşăneni fârtaţi pe aleşii noştri să-i pozaţi să le vadă tot poporul transpiraţia şi sporul lui Ţurcanu Florinel neînfricatului deputăţel îi dorim să aibă parte de încă două „masturbate” iar ca să nu-l mai doară-n pană îi dorim şi-un „vot de blană” lui Costică Macaleţ zis şi parlamentarul fleţ să rămână tot tăcut să i se mai spună mut lui Dolineaschi băiat cool îi urăm un an mai bun îi dorim ca Miky Şpagă să-i arunce în desagă euroi pentru Dorohoi unde a fost mare puhoi
şi pe senatorul Marcu e timpul să-l lovim cu arcu’ îi urez o viaţă nouă lângă „ M” 49 în Parlament el tot vorbeşte nu i-o fi teamă că răceşte?
lui Strugaru măcelarul îi dorim bani cu toptanul multă carne-n galantare şi ceva vin în pahare ţigări de Racovăţ şi vodcă de Edineţ
iar aleşilor locali le urez un „la mulţi ani!” lui Flutur Cătălin îi doresc un an mai plin fără jocuri de culise fără trântori şi proscrise fără consilieri vulpoi c-o să iasă tărăboi iar preşedintelui Ţâbuleac îi doresc să aibă leac fără mofturi, fără jale că rămâne cu ochii-n soare iar lui Cristi cel roşcat îi doresc un an curat fără obscenităţi şi ură că ajunge-n arătură
Iar acum, în încheiere vă doresc un an cu miere fără taxe şi impozite doar cu euro în depozite fie anul cât de plin fără spaime şi suspin
Să trăiţi , să înfloriţi Criza s-o depăşiţi! LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!