Povestea poveștilor de la „Apă”: Fostul director ar fi ținta procurorilor pentru că l-a angajat tocmai pe cel care i-a luat locul 

Atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani s-a îndreptat ieri către compania Nova Apaserv în urma unei sesizări care a fost depusă de către o persoană care la acest moment rămâne anonimă. 

 

 

Angajări din urmă cu aproape 3 ani 

 

 

Rămâne o necunoscută și momentul sesizării unității de parchet, la aproape trei ani scurși de la concursurile care sunt vizate în dosarul instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, sub coordonarea unui procuror. 

 

Unele surse indică faptul că cercetările sunt îndreptate asupra fostului director Liviu Ștefan și a șefei de la Serviciul Resurse Umane din Nova Apaserv precum și a membrilor comisiilor de concurs constituite pentru mai multe posturi. 

 

Unul dintre acestea ar fi cele deținute de actualul director, Alin Cirimpei care a fost cooptat în cadrul societății spre finele anului 2022 pe un post de „șef departament producție – facilități”. Se întâmpla în decembrie 2022 și încă de atunci au existat mai multe discuții privitoare la accederea pe un post de conducere a unei persoane care venea din cu totul alt domeniu de activitate. 

 

La 39 de ani, al doilea om din Nova Apaserv! INTERVIU Alin Cirimpei, noul director adjunct de la „Apă” : Este alegerea fiecăruia dacă să fie membru sau nu – VIDEO

 

Alin Cirimpei activase pentru o perioadă îndelungată în domeniul telecomunicațiilor, unul fără conexiune cu serviciile de apă și canalizare. La mai puțin de două luni de la angajare a fost numit de către directorul general de atunci, Liviu Ștefan, pe postul de director adjunct. 

 

Asta după ce, Doru Constantin, ocupantul funcției de la acea vreme, pleca prin demisie la Bacău. 

 

Accederea ar fi fost posibilă cu largul sprijin al Filialei Județene a PSD Botoșani. 

 

De altfel, în acea perioadă președintele Consiliului Județean era tocmai Doina Federovici, lidera PSD Botoșani. 

 

 

Criterii în funcție de candidat 

 

 

Semnele de întrebare au continuat și în ceea ce privește criteriile stabilite la concurs, care au părut să fie în așa fel încât să corespundă studiilor candidatului. 

 

Alin Cirimpei este licențiat în științe economice la Spiru Haret astfel că la capitolul eligibilitate erau acceptați candidații care avea studii de lungă durată absolvite cu licență în domeniile economic, juridic și tehnic. 

 

Și nu în hidrotehnică, așa cum poate ar fi fost firesc pentru o funcție de conducere din cadrul societății. De altfel, acest criteriu nu a fost unul obligatoriu nici în cazul funcțiilor de administratori care au fost întotdeauna împărțite între partide.

 

Botoșăneanul a tras un semnal de alarmă încă din urmă cu aproape 10 ani cu privire la aceste derapaje, fără ca situația să se schimbe în vreun fel:

 

Nova Apaserv, condusă de un textilist, un constructor de mașini și alți ”super-specialiști” - 12 șefi, nici măcar unul singur licențiat în furnizarea apei

 

 

 

 

Adjunctul și alți câțiva 

 

 

Nu doar angajarea lui Alin Cirimpei în cadrul companiei de la finele anului 2022 este cercetată de ofițerii de la criminalitate economică. 

 

În acea perioadă ar mai fi fost făcute și alte angajări a unor persoane care lucrează în continuare în societate. 

 

Candidații care au participat la concurs ar fi primit subiectele de la membrii comisiei, cel mai probabil la cererea cuiva din conducere. 

 

De altfel, infracțiunea din acest dosar este „divulgarea, fără drept, a unor informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicității”. 

 

 

Clauza salvatoare 

 

 

Liviu Ștefan a renunțat la funcția de director general imediat după ce la conducerea Consiliului Județean a ajuns Valeriu Iftime. Actualul președinte al CJ Botoșani a inclus societatea Nova Apaserv printre prioritățile sale, având un plan de redresare a companiei. Iar principala sa nemulțumire a fost privitoare la ineficiența arătată de conducerea Nova Apaserv în atragerea fondurilor din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) cu pierderi de aproape 200 de milioane de euro. 

 

După demisia lui Liviu Ștefan, conducerea CJ Botoșani l-a învestit cu vot de încredere pe adjunctul Alin Cirimpei care a preluat conducerea societății inițial ca interimar. A promovat concursul în vara acestui an, cu un contract de mandat pe patru ani. 

 

Culmea, Liviu Ștefan, asemenea predecesorilor săi, și-a găsit loc în cadrul societății. A preluat funcția de șef a Unității de Implementare a Proiectelor (UIP) unde activează și în prezent. 

 

Majoritatea directorilor care au condus Nova Apaserv au avut o plasă de siguranță în sensul în care în contractele de mandat există o clauză prin care să fie menținuți pe un alt post în cadrul societății. 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare