Preșcolarii și elevii botoșăneni învață cum să fie în siguranță alături de polițiști

La inițiativa Poliției Române, în perioada 19 – 25 mai, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani concentrează activitățile tematice de informare, conștientizare și prevenire a  comiterii de fapte antisociale și deopotrivă, a victimizării minorilor, în cât mai multe unități de învățământ.

 

Activitățile de astăzi, 23 mai s-au desfășurat cu ajutorul prichindeilor înscriși la cursurile preșcolare ale Grădiniței nr.19 din municipiul Botoșani și respectiv ale Grădiniței Liceului ”Alexandru cel Bun” Botoșani.

 

Cei peste 180 de preșcolari au ascultat și exersat regulile de circulație și de conduită pe care trebuie să le urmeze în calitate de pietoni sau pasageri în autoturisme iar la final și-au dorit să exerseze opțiunea meseriei de polițist vizitând tehnica auto din dotarea poliției rutiere.

 

Activităților de astăzi li s-au alăturat într-o discuție informală și o parte dintre elevii Liceului ”Alexandru cel Bun” Botoșani, aceștia dorindu-și dezvoltarea unor subiecte raportate la consecințele actelor de violență sau la aplicabilitatea unora dintre regulilor rutiere adaptat vârstei lor.  

 

Acțiunile subsumate Săptămânii ”ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ” se desfășoară în unitățile de învățământ de la nivelul întregului județ, inclusiv cu implicarea altor polițiștilor din diverse structuri ale Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare
Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code