Raportul oficial: Infecțiile nosocomiale nu apar în foile de observație ale pacienților din Centrul de Arși de la Floreasca

Documentul văzut de HotNews a fost întocmit în urma controlului Inspecției Sanitare de Stat, trimisă în control de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Una dintre problemele identificate în Centrul de Arși de la Spitalul „Floreasca” este…

 

Documentul văzut de HotNews a fost întocmit în urma controlului Inspecției Sanitare de Stat, trimisă în control de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Una dintre problemele identificate în Centrul de Arși de la Spitalul „Floreasca” este că „nu se menționează diagnosticul de infecție asociată asistenței medicale”, în acest fel „nerespectându-se prevederile Ordinului 1101/2016 lit B din Anexa nr. 2”, conform raportului oficial, din care HotNews a văzut pasaje. 

Regula ar fi fost: „Diagnosticul de infecție asociată asistenței medicale se va menționa în toate actele medicale, de exemplu, foaia de observație clinică, fișa de consultație, registrul de consultație”. Așa prevede Ordinul 1101/2016. Dar regula, susține documentul întocmit de Inspecția Sanitară de Stat, nu a fost respectată. Secția de la „Floreasca” nu a consemnat infecțiile. 

Măsura recomandată de echipa de control cere „menționarea diagnosticului de infecție asociată asistenței medicale în documentele medicale ale pacientului”.

În plus, în Centrul de Arși de la „Floreasca” nu se respectă „timpul de acțiune” și nici „frecveța de aplicare” a produsului biocid Nocolyse 6% – un dezinfectant pentru suprafețe și microaerofloră. 

Recomandarea făcută de Inspecția Sanitară de Stat este „reinstruirea personalului privind utilizarea acestui produs biocid”. 

O altă neregulă constată de echipa de control a Ministerului Sănătății în Centrul de Arși este faptul că nu există spațiu pentru depozitare, dar nici pentru decontaminarea echipamentelor medicale, tărgilor și cărucioarelor.

De asemenea, înregistrarea solicitărilor pentru analize de laborator se face „eronat” de către personalul medical și nu există „o procedură de lucru privind eliberarea rezultatelor de laborator”.

Centrul de Arși de la Spitalul „Floreasca” nu este ventilat prin sistem HVAC, mai arată raportul Inspecției Sanitare de Stat, în acest fel nerespectându-se legislația, care prevede că „întreaga structură trebuie să fie ventilată automat prin sistem HVAC, însă trebuie să se asigure și posibilitatea de ventilare naturală, în cazul în care sistemul HVAC nu funcționează”.

În aceste condiții, Inspecția Sanitară de Stat recomandă dotarea secției de spital cu sistem de ventilație HVAC. HVAC se referă la o combinație de tehnologii, pentru circularea, răcirea și purificarea aerului. 


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare