Acțiunea a fost organizată în intervalul 7 - 11:00.
Pe 20 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive de către conducătorii auto.
Activitățile au fost desfășurate în intervalul orar 7:00 – 11:00, prilej cu care au fost legitimate peste 50 de persoane, controlate 56 de autovehicule și au fost reținute 2 permise din conducere.
În urma neregulilor constate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 lei, multe dintre acestea fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier, respectiv viteză.