Botoșănenii au făcut mai multe sesizări la Poliția Locală din cauza șoferilor care nu au respectat regulile.
Sancțiunile au fost aplicate în urma verificărilor efectuate în teren, la solicitarea cetățenilor de a interveni și care au impus prezența polițiștilor locali, dar și ca urmare a activității de patrulare pedestră pe străzile municipiului Botoșani, prin autosesizare.
Printre neregulile constate se numără:
Prin activitatea de monitorizare a traficului rutier au fost depistate autoturisme care nu au respectat semnificația indicatorului rutier “Acces interzis” sau a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”, astfel s-a dispus măsura tehnico-adminsitrativă de ridicare pentru șase autoturisme staționate neregulamentar pe Strada Calea Națională - Uvertura Mall, strada Vârnav, B-dul Mihai Eminescu, strada Poștei, strada Victoriei, Aleea Unirii dar și în stațiile de taxi de pe raza municipiului.
Polițiștii locali au acționat și în parcările cu autotaxare, ocazie cu care au fost blocate un nr. de 26 autoturisme și aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, din care 21 cu amendă în valoare totală de 4.900 lei în conformitate cu prevederile Hotărârii de Consiliu Local (H.C.L.) 292/2017.
Valeriu Iftime pleacă „fără aripi” la București: Nu renunț deloc – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 02, 2024
Iftime după parlamentare: Oamenii nu m-au înțeles / Am votat la nervi – VIDEO
Gabriela Erdic
Dec 02, 2024
Cunoscut medic numit șef la Secția de Pediatrie
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024
Show total făcut de Eduard Florescu și George Miron în eSuperLiga României la Polivalentă
Redacția Botoșăneanul
Dec 02, 2024