ȘOCANT: Botoșăneancă, la un pas să fie violată în plină stradă

 

Pe 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Investigații Criminale au emis  ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 31 ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie.

 

În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 66 de ani, din municipiul Botoșani, ar fi fost victima unei infracțiuni de tentativă la viol și tâlhărie, constând în aceea că în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Botoșani, ar fi fost acostată de o persoană necunoscută, care, prin folosirea violenței, ar fi încercat să întrețină cu aceasta relații sexuale, însă victima a opus rezistență, reușind să se elibereze de agresor. 

 

În același context, persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras victimei o geantă cu bunuri, pe care aceasta o avea asupra sa. 

 

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 31 ani, din comuna Vorona și, ulterior, l-au condus la sediul unității de poliție, unde față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. 

 

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat în totalitate și restituit victimei. 

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie.

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Scandal într-un bar, tânăr reținut de polițiști 

Redacția Botoșăneanul

Jun 17, 2025