Spațiile din Centrul Istoric scoase iar la licitație – AFLĂ condițiile și prețul chiriei

Municipalitatea a scos din nou la licitație cele șase spații din Centrul Istoric al municipiului unde urmează să fie deschise puncte de alimentație publică în sezonul estival. Conducerea Primăriei Botoșani face o nouă încercare în vara acestui an pentru revigorarea acestei zone.

 

Tariful de pornire la licitaţie va fi de 1 euro/mp/lună, fără TVA pentru  alimentaţie publică  şi activităţi conexe, în timp ce, pentru alte activităţi comerciale tariful de pornire la licitaţie va fi de 2,5 euro/mp.
Durata închirierii va fi de o perioadă de 5 ani cu posibilitate de prelungire iar destinaţia preponderent  alimentaţie publică şi activităţi conexe. Potențialii investitori au urma să-și asume un plan de investiţii minim şi dotări aferente pentru exerciţiul comercial.
Printre criteriile de selecție, municipalitatea cere o chirie asumată la care valoarea minimă trebuie să fie de 1 euro pe mp şi lună, pentru alimentaţie publică iar pentru alte activităţi comerciale valoarea minimă să fie de 2,5 euro/mp/lună.  Oferta cu valoarea cea mai mare va fi cotată cu 50 puncte.
Totodată agenţii  economici au posibilitatea să vizioneze spaţiile până în preziua licitaţiei în intervalul orar 12:00 – 15:00. Ofertele se depun în plic închis la registratura Primăriei municipiului Botoşani, până la data de 24 aprilie 2014, urmând să fie deschise a doua zi, la ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului Local. (G.E.)
CITEȘTE:
 Şase spaţii comerciale din Centrul Vechi scoase la licitaţie de Primărie – AFLĂ preţurile


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare