Spitalul Județean OBLIGAT să reangajeze o asistentă pe care a dat-o afară, salarii plătite din urmă  

O asistentă de la Botoșani, care a fost concediată, a contestat decizia în instanță și a avut câștig de cauză. 

 

Proces câștigat la tribunal

 

 

O asistentă medicală debutantă a fost concediată de Spitalul Județean „Mavromati” în luna ianuarie a anului 2023. Asistenta s-a angajat la spital în perioada stării de urgență, în anul 2020.  Ulterior, unitatea medicală a organizat examen de promovare din funcția de asistent medical debutant. Iar aceasta a fost într-un final concediată. Concursul a fost contestat în instanță de angajată, pe motiv că nu au fost îndeplinite procedurile. Iar magistrații i-au dat dreptate și au dispus reluarea examenului. 

 

 Pe rolul instanței de la Tribunalul Botoșani a fost înregistrat de asemenea și un dosar cu obiectul „contestație decizie de concediere”.  Acțiunea a fost deschisă în instanță prin Sindicatul Solidaritatea Sanitară. 

 

Magistrații au admis această contestație pe 19 septembrie 2024. Și a obligat spitalul să-i plătească  angajatei drepturile salariale din momentul când a fost concediată și până la reîncadrare. 

Decizie Tribunalul Botoșani.

 
„Anulează decizia nr. 27/05.01.2023 de încetare a contractului individual de muncă, emisă de pârâtă. Dispune repunerea părților în situația anterioară în sensul reintegrării reclamantei în funcția deținută anterior concedierii nelegale, de asistent medical debutant. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei drepturile salariale, indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta începând cu data concedierii, 05.01.2023, și până la momentul integrării efective.”
 

 

A reînceput activitatea

 

De asemenea, spitalul trebuie să-i plătească respectivei asistente cheltuieli de judecată în valoare de 1.000 de lei. 

 

Asistenta a fost reîncadrată pe postul de asistent medical debutant începând de marți, 1 octombrie 2024. 

 

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code