Tânără păcălită în faţa unui bancomat din Calea Naţională: INCREDIBIL cum a fost înşelată

Femeia de 23 de ani a vrut să schimbe suma de 450 de euro.

 

Marţi 19 decembrie 2017, în jurul orei 9.00, o femeie de 23 de ani, din localitatea Vorona, în timp ce se afla în faţa unei case de schimb valutar de pe strada Calea Naţională, cu intenţia de a schimba în lei suma de 450 de euro, a fost abordată de un bărbat necunoscut, care i-a propus efectuarea unui schimb neautorizat, oferindu-i un preţ mai bun decât cel afişat la unitatea economică.

 

Persoana vătămată a acceptat propunerea şi a efectuat tranzacţia în stradă, primind suma de 2.100 de lei, însă bărbatul i-a cerut banii înapoi pentru a-i mai număra o dată. După ce a luat suma de bani în mână, acesta a distras atenţia victimei, după care i-a înapoiat doar 740 de lei. 

 

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.


    
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, poliţiştii vă recomandă:

 

    Nu efectuaţi operaţiuni de schimb valutar la persoane sau în locuri neautorizate!

 

    Atenţie la metoda Şmen! Când primiţi suma solicitată sau returnată, număraţi atent bancnotele şi nu mai întoarceţi banii în mâna persoanei care vi i-a schimbat, sub pretextul ca aceasta să îi mai numere o dată; atunci se realizează înlocuirea sumei valabile cu una derizorie!

 

    În cazul în care aţi fost victima unei astfel de infracţiuni, apelaţi de urgenţă serviciul unic 112 sau adresaţi-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie!

 
download from google play download from apple store

 


 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare