Un copil de doar 6 ani, diagnosticat cu autism, dintr-un sat din județul Botoșani, are nevoie urgentă de sprijinul nostru pentru a ajunge la Iași, unde luni, 28 iulie, este programat pentru o intervenție chirurgicală la dinți, sub anestezie generală.
Crescut de bunici într-o familie modestă, băiețelul a fost adus recent la căsuțele „Sfânta Irina” de la Biserica Pacea din Botoșani, în căutare de hăinuțe. Cu lacrimi în ochi, bunica a cerut ajutor pentru a putea ajunge cu nepotul la clinica privată din Iași, unde medicii sunt dispuși să intervină, într-un mediu specializat, potrivit nevoilor copilului.
„Știe limbi străine, numai română nu vrea să vorbească... Eu întreb în română, el răspunde în altă limbă”, glumește cu durere bunica, vorbind despre nepoțelul ei agitat, dar plin de personalitate.
Pentru că micuțul nu tolerează consultațiile clasice și este foarte sensibil la zgomot, durere și contact, singura opțiune pentru tratarea problemelor dentare este intervenția sub anestezie generală. Medicii din Botoșani au recomandat clinica din Iași, unde specialiștii pot gestiona cazuri de copii cu nevoi speciale.
Cum putem ajuta?
Transport – Este nevoie de o mașină cu șofer disponibil pentru dus-întors, întrucât copilul nu poate călători cu mijloacele de transport în comun din cauza stării sale.
Sprijin financiar – Intervenția și toate procedurile aferente se estimează la aproximativ 4.000 lei (analize, anestezie, intervenție, medicamente), iar familia nu dispune de această sumă. Toate cheltuielile vor fi justificate cu chitanțe.
Terapie – Cei care pot oferi ședințe de terapie pentru copii cu autism sunt rugați să ia legătura cu familia.
Date pentru donații:
Cont IBAN: RO71INGB0000999915318164
Titular cont: Buhai Aurel (bunicul copilului)
Telefon contact (bunica): +40 752 423 976
Intervenția este programată peste doar câteva zile, iar fiecare gest de sprijin contează. Dincolo de bani, contează solidaritatea, un telefon, un share, un gând bun.