Un elev din Botoșani a dat foc la școală în urma unei provocări apărute pe TikTok

Incidentul a avut loc luni, 26 mai 2025, la Școala Gimnazială Lunca. Zeci de elevi au fost evacuați după ce un coleg ar fi provocat un incendiu în toaleta școlii. 

 

 

A dat foc la școală

 

 

Adolescentul ar fi intrat în toaletă cu o sticlă cu benzină și i-ar fi dat foc. La caz a ajuns, în cel mai scurt timp, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lunca care a fost alertat de conducerea unității de învățământ. 

 

Pompierii voluntari au constatat faptul că ardea un panou din pvc despărțitor dintre cabine și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. 

 

Peste 70 de elevi, cadrele didactice și personal auxiliar s-au evacuat, în siguranță.

 

Anchetă a polițiștilor

 

Polițiștii au deschis o anchetă și l-au identificat deja pe respectivul tânăr. Oamenii legii urmează să stabilească împrejurările comiterii faptelor. 

 

Din câte se pare, elevul ar fi făcut acest gest în urma unei provocări periculoase apărute pe TikTok.

 

(foto – antena3.ro)

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare