Un tânăr polițist a acroșat un bărbat care fugea pe stradă

În seara de 23 iunie, în jurul orei 22:30 un bărbat în vârstă de 42 de ani care traversa strada neregulamentar, a fost lovit de o mașină condusă de un ofițer de poliție, aflat în timpul liber.

 

Din primele informații, totul s-a petrecut în orașul Darabani, în momentul în care bărbatul trecut de 40 de ani s-a angajat în traversarea străzii, în fugă, pe loc nepermis și fără să se asigure. A fost lovit din plin de o mașină condusă de un tânăr de 22 de ani, originar din Baia Mare, care este ofițer de poliție, în cadrul Poliției Darabani, din 2014. Se pare că omul legii nu se afla în timpul orelor de program.

Atât victimei, cât și acestuia din urmă li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


S-a trecut la întocmirea procedurii  de cercetare prealabilă, care se suspendă până la finalizarea cercetării penale”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani (IPJ).


Starea bărbatului acroșat de polițișt a necesitat transferul acestuia către o unitate spitalicească din Iași.


(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42886:A fugit de polițiști și a făcut-o pe-a șmecherul când a fost prins: CUM a plătit un tânăr pentru tupeul său ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare