Valeriu Iftime stupefiat de poziția PSD la banii pentru primării: Partidul nu dă apă

Președintele Consiliului Județean Botoșani s-a arătat deranjat de amendamentul grupului PSD din ședința ordinară de astăzi, la proiectul privitor la modul în care s-a împărțit suma de 3,9 milioane de lei către primăriile care vor să amenajeze adăpători pentru animale.

 

Și nu neapărat din punctul de vedere al conținutului, ci al faptului că a aflat despre aceste nemulțumiri în timpul ședinței. 

Valeriu Iftime le-a reproșat consilierilor PSD că au avut acces la proiectul de hotărâre încă din urmă cu cinci zile, interval în care ar fi putut veni la discuții pentru a primi explicații sau a opera modificări la sume. 

 

Acuzat că a împărțit banii pe criterii politice, șeful județului a spus răspicat că nu s-a uitat nicio clipă la coloratura politică a primarilor, ci la documentele pe care le-au depus la CJ. 

 

Amendamentul care a stârnit discuții în plen a fost citit de Raluca Vaipan, consilier local PSD care i s-a adresat direct președintelui. 

 

Raluca Vaipan, consilier județean PSD

„Ați ținut cont în acest proiect și de alte criterii decât afinitățile politice sau personale? Pentru că, așa cum arată proiectul supus aprobării orașul Darabani a devenit un fel «centrum mundi» al priorităților dv. Și totuși, dle președinte, județul Botoșani nu se oprește la Darabani. Mai există și alte orașe și comune care au nevoie de un sprijin real și echitabil de la Consiliul Județean. Vă dau doar câteva exemple, orașul Ștefănești și comunele din zonă unde apa curge o zi, două pe săptămână iar în rest Nova Apaserv le ține pe uscat. Orașul Flămânzi și localitățile învecinate, probleme grave. Orașul Săveni și zonele din apropiere unde apa vine și acolo cu porția”,

 

 

 

Raluca Vaipan a prezentat și o serie de date oficiale privitoare la necesarul de apă în funcție de numărul de animale, pe localități. 

 

Șeful județului a fost acuzat că a alocat bani în acele primării unde are primari liberali și le-a omis pe acelea unde nu a obținut votul oamenilor. 

 

După preambul, Raluca Vaipan a prezentat și amendamentul:

 

propunem o redistribuire a sumelor din cadrul proiectului de hotărâre. Se diminuează alocarea propusă pentru Darabani cu suma de 200.000 lei, precum și alocările comunelor Concești, Broscăuți și Brăești. Suma totală rezultată în cuantum de 800.000 de lei se redistribuie astfel: câte 200.000 de lei pentru fiecare dintre următoarele patru UAT-uri: Manoleasa, Știubieni, Ungureni, Avrămeni”. 

 

Redistribuirea nu a modificat valoarea totală de 3,9 milioane de lei prevăzută în proiect, ci doar, spun inițiatorii normalizează criteriile de repartizare a sumelor la primăriile care au cu adevărat nevoie. 

 

„Din punctul meu de vedere intrăm într-o logică a partidului care vrea să dea apă de la partid. Partidul nu dă apă. Vreau să vă arăt ce documentație au trimis acești primari și o să vorbim după aceea. Nu poți să dai bani că te duci la partid. Trebuie să depui o documentație, să o susții, să justifici. De ce am am dat la Ungureni, că are multe animale Ungureniul?”, a întrebat Valeriu Iftime. 

 

Pentru că partea de cofinanțare a fost foarte mică raportat cu ceea ce primeau. Au fost solicitări foarte diverse, de la decolmatări de iazuri, considerate a fi surse de adăpare a animalelor, până la o solicitare de fonduri în integralitatea investiției, fără niciun fel de cofinanțare” a venit răspunsul din sală de la unul dintre funcționarii instituției.  

 

 

Alte primării nu au depus devize de lucrări anexate la solicitări. 

 

A intervenit și Dorin Birta, vicepreședintele PSD de la Consiliul Județean care a dorit să sublinieze că nu a fost consultat deloc la modul în care s-au repartizat banii către primării. 

Și nu a avut nici acces la solicitările care au ajuns la CJ pe adresa unui funcționar public și nu a uneia, unde ar fi trebuit să aibă acces și persoanele din structura de conducere. 

 

Toate adresele care vin de la UAT-uri să vină pe adresa CJ. Adresa care a fost trimisă în teritoriu se exprimă astfel, adresa cabinetului președintelui și adresa doamnei nu știu cum. Deci, dacă o luăm așa, ca să fim foarte serioși, informațiile nu au circulat corespunzător și din cauza asta s-a ajuns în acest impas”. 

 

Dorin Birta a avut de altfel o serie de replici contradictorii și cu Constantin Bursuc, celălalt vicepreședinte care este liberal. 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare