Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a revocat dispozițiile care permiteau directorilor Elisabeta Văideanu și Viorica Nicolescu să cumuleze pensia cu salariul și să rămână în funcții. Măsura, care ar putea afecta și alte persoane din Primărie, este parte a unei verificări ample privind angajații pensionari.
Elisabeta Văideanu, directoarea economică a Primăriei Suceava, și-a pierdut funcția. În cursul zilei de joi, 7 noiembrie, primarul Vasile Rîmbu a revocat dispoziția nr. 2767 din 28 august 2024 privind ”continuarea exercitării raportului de serviciu a doamnei Văideanu Elisabeta până la împlinirea vârstei de 65 de ani”.
Deși i s-a transmis că actualul primar nu dorește să lucreze cu ea, Elisabeta Văideanu a ignorat acest aspect și a continuat să ocupe funcția de director economic în locul unei plecări voluntare. Cel mai probabil, va contesta decizia de revocare a deciziei prin care a fost practic demisă. Elisabeta Văideanu era pensionară și cumula acest venit cu cel obținut în calitate de director economic.
Potrivit declarației de avere pentru câștigurile din 2023, Elisabeta Văideanu încasa, din pensie și salariu, circa 20.000 de lei lunar.
Nu este însă singura victimă din Primăria Suceava. O decizie similară, de revocare a prelungirii activității, a fost luată de Vasile Rîmbu și în cazul șefei Serviciului Fiscalitate Persoane Juridice, Viorica Nicolescu. Acesteia i se prelungise dreptul de a activa pe 9 septembrie 2024, cu o lună și jumătate înainte de preluarea mandatului de către actualul primar. Și Viorica Nicolescu era pensionară, iar potrivit declarației de avere în cursul anului trecut a câștigat, cumulat, din pensie și salariu, circa 15.000 de lei lunar.
Ambele dispoziții de revocare au fost semnate și de secretarul general al Primăriei Suceava, Ioan Ciutac.
Acesta este doar începutul, pentru că în scurt timp vor urma și alte măsuri similare. Până acum, în instituția Primăriei Suceava au fost identificate 20 de persoane care cumulau pensia cu salariul.
Un astfel de ”recensământ” este în curs de derulare și la instituțiile din subordinea Primăriei Suceava, respectiv Teatrul Municipal
”Matei Vișniec” și societatea de Transport Public Local.
FC Botoșani bătută de Hermannstadt în ultimul meci acasă din 2024 - VIDEO
Oana Sava
Dec 13, 2024
Mandatul șoferului de TIR ajuns deputat de Botoșani ar putea fi INVALIDAT
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
ȘASE consilieri județeni propuși de Valeriu Iftime „să se joace” de-a polițiștii
Oana Sava
Dec 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Horațiu Potra scapă de controlul judiciar: Care armă, doamnă? Tragi după păsări cu ea
Redacția Botoșăneanul
Dec 13, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile