Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine

Liviu Ciobotariu, antrenorul celor de la FC Botoșani, a fost extrem de fericit la finalul partidei cu FCSB, de joi seara, scor 1-0, restanța din etapa 4.

 

Antrenorul și-a felicitat jucătorii pe gazon, a dat mâna, protocolar și cu Elias Charalambous (44 de ani), omologul său de pe banca roș-albaștrilor, iar la câteva minute după aceea a comentat și una dintre cele mai recente declarații de-ale lui Gigi Becali (66 de ani).

 

Fiecare patron are dreptul să-şi exprime gândurile, că el este patronul echipei, el plăteşte, el are un cuvânt de spus.

Înfrângerea nu-i cade bine, faptul că a pierdut la Botoşani, dar nu e problema mea asta”, a replicat, scurt și la obiect, Ciobotariu, la conferința de presă.

 

Ciobotariu a vrut să scoată în evidență altceva și anume că echipa sa nu este chiar așa slabă, cum au considerat-o unii adversari.

 

Eu vreau să am rezultate, sunt bucuros, că mi-am dorit mult victoria asta.

 

Noi am dovedit că suntem o echipă greu de învins, exceptând jocul cu CFR Cluj, unde nu ne-a ieşit deloc. Consider că suntem pe un drum bun”, a mai spus Liviu Ciobotariu.

 

Cu doar câteva zile înaintea partidei, Gigi Becali se declarase convins că FCSB se va impune lejer în fieful celor de la FC Botoșani.

 

(Foto: Profimedia)

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Siguranța auto pe timp de vară - mituri și adevăruri

Redacția Botoșăneanul

Jul 01, 2025