Compania de transport public îndeamnă botoșănenii să folosească cu încredere autobuzele care circulă pe cele două linii, respectiv 101 și 102.
Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, Eltrans prezintă principalele avantaje ale transportului în comun.
Și anume:
„Călătorește cu noi”, este mesajul transmis de reprezentanții companiei Eltrans.
Reamintim că, la finalul lunii martie, compania de transport public a făcut și un prim pas spre digitalizare, iar călătorii află în timp real informații despre circulația autobuzelor.
Aplicația funcționează și în alte orașe precum Iași și Cluj și ajută la gestionarea traficului.
Poate fi descărcată atât pe iOS, cât și pe Android, din magazinele virtuale sau de pe https://tranzy.app/. Călătorii pot accesa prin intermediul tranzy.app și următoarele funcţionalitӑţi:
- Open Data Live Map – hartӑ live cu rute şi poziţia în timp real a vehiculelor;
- detalii actualizate despre linii și rutele optime în funcție de punctul de plecare ales;
- stațiile din proximitatea zonei;
- distanța până la destinație;
- cea mai apropiată stație pentru determinarea traseului optim de a ajunge la destinația dorită în cel mai scurt timp.
- buton pentru feedback constructiv - apӑsarea lui deschide un email prin clientul de mail selectat al utilizatorului, unde este preselectatӑ adresa destinatarului (feedback@tranzy.ai) şi genereazӑ o capturӑ de ecran din ecranul curent al aplicaţiei. Feedback-ul ajunge în atenţia tranzy.ai dar şi în atenţia Eltrans Botoşani pentru remedieri, acolo unde este cazul.
Botoșăneni care și-au cumpărat utilaje din bani europeni verificați de comisarii de la Mediu
Oana Sava
Jan 18, 2025
CLIPUL ZILEI: Scandări de AUR la protestul din centrul orașului
Oana Sava
Jan 18, 2025
Membrii din secțiile de votare vor primi mai puțini bani la alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
A fost cutremur în România: Orașele unde s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile