O tânără campioană a devenit cetățean de onoare: Prin seriozitate, profesionalism a reușit să se impunăGALERIE FOTO

Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetățean de onoare a fost aprobat în unanimitate de către consilierii locali miercuri, 31 ianuarie 2024.

 

Cetățean de onoare la 21 de ani

 

O tânără în vârstă de 21 de ani a devenit cetățean de onoare al orașului Flămânzi. Se numește Iulia Bălăucă și a început să practice canotajul la vârsta de 13 ani. Prin multă muncă și determinare a reușit ca timp de opt ani să facă sport de performanță. Iar drumul ei nu se oprește aici. 

 

De-a lungul anilor a obținut numeroase premii și medalii. La Europenele U-23 de la Krefeld, Iulia Bălăucă și Alexandra Ungureanu au câștigat aurul la dublu vâsle feminin.

 

„Fata a plecat undeva de la 13 ani de acasă și prin seriozitate, profesionalism, a reușit să se impună acolo prin disciplină și probabil prin educația primită acasă de la părinți, școală, a răzbit la un anumit nivel. Pentru mine, cunoscând-o, nu ar fi o surpriză să o văd în lotul pentru Olimpiadă și să câștige și o medalie la vară, la Olimpiadă,”

Dan Oloeriu, primar orașul Flămânzi.

 

Răsplată „minimă" pentru medaliile de aur

 

Profesor de Educație Fizică la bază, edilul șef a ținut să le mulțumească consilierilor locali pentru votul acordat.

 

„Este pentru imaginea localității, pentru efortul pentru care l-a făcut fetița respectivă, acest titlu este o răsplată minimă față de ceea ce ar merita în general acești oameni”,

Dan Oloeriu, primar orașul Flămânzi.

 

Redăm mai jos premiile obținute de Iulia în anul 2023:

 

  • loc 2 Cupa României pe ergometru 2x (n.r. duble vâsle)
  • loc 1 Cupa Federației pe ergometru 1x
  • loc 2 Campionatul National de fond pe ergometru 2x
  • de 2 ori locul 2 la Regata Internationala “Memorial Paolo d’Aloja “ Piediluco -Italia - 2x 
  • loc 2 Campionatul National U23 pe apa - 2x
  • loc 2 Campionatul National U23 pe apa - 4x (n.r rame)
  • loc 1 Campionatul Mondial U23 -2x
  • loc 1 Campionatul European U23 - 2x

 

(foto – Facebook)

 

 

 

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code