Dirigintele va putea propune o listă a elevilor cu cele mai bune rezultate la învățătură dintr-o clasă.
Metodologia-cadru privind acordarea burselor școlare prevede, la Articolul 8, că acordarea burselor de merit nu este condiționată de depunerea unei cereri în acest sens.
Prin urmare, profesorul diriginte vă înaintă la secretariatul școlii lista cu elevii propuși pentru bursa de merit pe baza mediei generale, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, scrie Portal Învățământ.
În cazul elevilor de clasa a V-a, pentru care sunt luate în calcul rezultatele obținute în primele două module de învățare, lista cu elevii propuși pentru bursa de merit este depusă la secretariatul școlii în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie.
Art. 7. — (1) Bursele de merit se acorda pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasa de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, după cum urmează:
a) 30% din elevii din fiecare clasa de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista vă fi extinsa pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
b) 30% din elevii fiecărei clase a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate că medie aritmetica, având doua zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor doua intervale de învățare din anul școlar în curs; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista vă fi extinsa pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
c) 30% din elevii fiecărei clase a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista vă fi extinsa pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
d) elevilor care au obținut premiile I, ÎI sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru, precum și elevilor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale;
e) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute și finanțate de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
f) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute de Ministerul Educației, fară finanțare, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
g) elevilor care au obținut medalii de aur la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale în sporturi olimpice.
(2) Listele cu elevii din clasa a V-a beneficiari ai bursei de merit se stabilesc în luna ianuarie a anului calendaristic următor anului în care se obțin rezultatele școlare menționate la alin. (1) lit. b) și se plătesc începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, până la sfârșitul anului școlar.
(3) Bursele de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) se acorda în perioada cursurilor școlare.
(4) În cazul în care în clasa există unul sau mai mulți elevi cu media generala anuala/media notelor egala cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a)—c), lista de beneficiari vă fi extinsa pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.
(5) În numărul beneficiarilor de bursa de merit nu vor fi cuprinși beneficiarii burselor de excelența olimpica I și ÎI.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (3), bursele de merit acordate conform prevederilor alin. (1) lit. d)—g), pentru elevii din clasele terminale ale învățământului liceal și profesional, se acorda începând cu luna următoare obținerii rezultatelor, până la finalul anului scolar, cu condiția că elevul să nu beneficieze deja de bursa de merit/bursa de excelența olimpica.
(7) Lista campionatelor naționale organizate de federațiile sportive naționale în sporturi olimpice, prevăzute la alin. (1) lit. g), vă fi aprobata prin protocol intre Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport, în maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei metodologii; bursele de merit acordate în baza protocolului de mai sus se vor atribui începând cu anul scolar 2024—2025, în condițiile prezentei metodologii.
(8) Pot primi bursa de merit doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul scolar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.
Citește articolul integral AICI
(Sursa foto - News Bucovina)
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Mesajul Poliției Române pentru elevi, profesori și părinți: Ce au simțit ei? O lecție dureroasă
Gabriela Erdic
Dec 05, 2024
Doi judecători cu funcții de conducere la Tribunalul Botoșani se pensionează
Oana Sava
Dec 05, 2024
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat: CINE este noua iubită a tânărului
Redacția Botoșăneanul
Dec 05, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile