Vineri, 30 mai, la sediul Penitenciarului Botoșani inimile au vorbit mai tare decât zidurile.
Cu sprijinul angajatei Anamaria și a reprezentanților Serviciului Umanitar pentru Penitenciare, 21 de copii au fost din nou acasă, nu într-un loc, ci într-o îmbrățișare, într-un zâmbet și într-o lacrimă cursă pe obraz de bucurie.
Familia nu reprezintă doar oameni, ci ancora noastră în realitate, rădăcina care ne ține conectați la ceea ce contează cu adevărat. Chiar și atunci când viața ne depărtează, legăturile rămân vii, cresc și dau speranță.
Pentru câteva ore, patru deținuții au fost doar părinți, iar copiii lor, zglobii și cu zâmbete sincere, le-au reamintit că dragostea nu cunoaște gratii.
Această activitate specială a fost mai mult decât o întâlnire, a fost un pas spre vindecare, o asigurare că fiecare om are dreptul la un nou început, iar familia este casa sufletului, oriunde s-ar afla el.
