Consumul de droguri a fost tema principală a ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) de săptămâna aceasta.
La ședință a participat și șeful educației botoșănene, Bogdan Suruciuc. Inspectorul școlar general a fost invitat să ia cuvântul, iar la începutul discursului său a mulțumit instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru multitudinea de activități de prevenire care sunt realizate în unitățile de învățământ.
În același timp a susținut importanța campaniilor de prevenire a consumului de droguri, dar a transmis totodată și un aspect mai puțin știut.
Sunt elevi la Botoșani care au consumat droguri din curiozitate, tocmai după ce au participat la astfel de campanii extrem de detaliate.
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
„Nu de puține ori, toate aceste campanii de informare au dus la stârnirea curiozității din partea elevilor și îndreptarea lor către unele acțiuni care nu sunt cele mai ok. Explicarea acestor fenomene în amănunt, ce înseamnă drogurile, cum sunt, de câte feluri sunt să știți că le-a stârnit interesul unora și chiar au făcut lucrul acesta. Când au văzut cum pot fi procurate, cum se prepară ele. Să știți că au fost elevi care au spus « din curiozitate eu am vrut să văd dacă pot să fac »
Șeful educației botoșănene a dat asigurări că fenomenul drogurilor nu există în școli. Însă a recunoscut că lucrurile stau total altfel în timpul liber al elevilor.
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
„Consumul acesta de droguri și distribuirea lui nu se realizează în acest moment în unitățile de învățământ, Slavă Domnului! Dar în afara unităților de învățământ și în timpul liber trebuie să fim conștienți că se realizează.”
De aceea, a făcut un apel pentru o mai atentă supraveghere în special în weekend-uri.
Iar asta deoarece sunt semnale că elevii consumă droguri pe la diferite petreceri la care merg în zilele de sâmbătă și duminică.
Bogdan Suruciuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
„Acest fenomen își manifestă foarte pregnant prezența în timpul petrecerilor din weekend, atât petreceri private, cât și cele publice. Aș vrea să văd o implicare mai mare, nu știu cum să spun, acum autoritățile știu mai bine că nu vin acum și dau sfaturi, dar să se vadă o mai mare implicare în acest interval, pentru că în școală suntem foarte prezenți”
Inspectorul general a mai declarat că fenomenul drogurilor este prezent în rândul tinerilor din mediul urban cu precădere.