Începând de astăzi, la nivelul județului vor fi mobilizați, în medie, zilnic, 400 de polițiști, pregătiți să intervină pe toate palierele, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor.
Având în vederea că în aceste zile, traficul va fi aglomerat pe anumite artere rutiere, echipajele de poliție vor fi prezente pe drumurile publice, cu autospecialele dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest. Scopul acestora nu este de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și extrage din trafic acele persoane care reprezintă un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Reamintim participanților la trafic să își păstreze calmul, să respecte regimul legal de viteză, să manifeste atenție sporită în trafic și nu în ultimul rând, să respecte regulile de circulație și semnalele polițiștilor rutieri.
Pentru protejarea cetățenilor, polițiștii se vor concentra pe zonele cu risc de producere a unor incidente care ar putea să tulbure liniștea și ordinea publică sau să-i pună în pericol, cum ar fi cluburi, discoteci și locuri în care se formează aglomerări de persoane.
Vă dorim să aveți parte de zile liniștite, lipsite de incidente nedorite, iar dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea vreunei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celui mai apropiat polițist, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Șefimea de la Botoșani pregătește Ziua NATO, ora de istorie înlocuită cu o studentă – PROGRAMUL
Gabriela Erdic
Mar 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Au început simulările la bac: Sute de absenți la prima probă în liceele din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Idei de cadouri de Paște pentru părinții pasionați de tehnologie
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Motanul Costică salvat dintr-un castan de pompierii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile