Pompierii de la Botoșani, pe podium la încă un concurs – GALERIE FOTO

Timp de trei zile, loturile sportive a 12 Inspectorate Județene pentru Situații de Urgență din țară, și-au demonstrat abilitățile și experiența profesională în cadrul etapei finale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență care a avut loc la Sibiu.

 

 În cadrul acestei competiții, salvatorii de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență: Bacău, Bihor, Sibiu, Călărași, Mureș, Neamț, București-Ilfov, Gorj, Cluj, Ialomița, Constanța și Botoșani, s-au înfruntat în patru probe, respectiv „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m”,„Ștafeta 4 x 100 m” și „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”.

 

 Lotul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului  Botoșani a urcat pe podium, ocupând locul al II-lea la proba „Ștafeta 4x100 m” și locul al VI-lea în clasamentul general.

 

Competiția se organizează anual şi are ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă.

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare
Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code